RSS Feed

Cântec de somn

vezi toate articolele de
25 Nov 2012 la 22:00 308 comentarii 2555 vizualizari.

 

Nu se deschisese toată dimineaţa încă. Vedea un abur de lună prin geam şi-şi aducea aminte de poveştile unui trib amazonian, nu-i mai ştia numele, despre întâlnirile astea dintre un roşu indecis de soare şi o bucăţică reminiscentă de lună. Era ceva despre crize identitare şi instincte reprimate, însă, mai degrabă, auzea curgând fluviul cel mare când se gândea la asta. Fusese o noapte nediferită. Cu o jumătate de roman de Murakami zăcând pe parchet, lângă pat, stingher şi neglijent, cu paginile răstignite de-a stânga şi de-a dreapta cleiului care nu se închegase bine pe cotor. Parcă nu mai avea stare nici de citit. I se părea un gest frugal, precipitat, fără consistenţă şi lipsit complet de aromă. Uneori, când îşi amintea că este o persoană cu greutate livrescă şi cu o arhivă invidiabilă de titluri în minte, îl apuca un fel de dorinţă de a avea din nou poftă să fie un fel de cariul curios al lui Julian Barnes, numind asta dor, pentru ca în fragmentele de secunde ce-l traversau fără să se asigure să-şi dea seama că s-a cam săturat şi de cuvinte zemoase. Ce dracu’ mai e şi aia dor? Prostii frumoase, îşi spunea zâmbind în gând fiindcă-l cam dureau muşchii responsabili cu mişcarea antagonică neplăcerii nepericuloase în care începuse deja să se simtă acasă. Şi se învăţase să trăiască în gând, chiar şi când era singur. Nu ştia sigur, dar simţea asta ca pe o plasă de siguranţă. E obositor să răspunzi, iar pretenţiile astea absurde ale companionilor de conjunctură le fuseseră ăstora trase de multă vreme de sub picioare. Acum, se decisese să-şi aplice acelaşi tratament. Avea dovada că funcţionează, iar lui îi plăceau dovezile, probele, chestiile indubitabile. Reperele, carevasăzică. Dar astea sunt gânduri revolute.

Ceea ce-l sâcâia în ultima vreme, noua găselniţă a unui angrenaj perfect de mici deranjamente ce-l lipseau de cândva obişnuitele şi mulţumitoarele excitaţii corticale, era faptul că făcuse o descoperire supărătoare. Un fel de antirevelaţie. Avea memorie, iar lui i-ar fi plăcut să intre în fiecare seară în casă cu amândouă picioarele o dată, bine că nu ştia nimeni de gestul ăsta imatur, la o adică, dacă vreun vecin l-ar fi observat de pe vizor, i-ar fi spus sec că e un gest spontan, însă memoria poate fi un lucru apăsător. Tâmpeniile alea numite amintiri se duseseră dracului cu totul, făcând loc unor ceruri şi pământuri noi-nouţe din cauza cărora aştepta Parusia şi când îşi pregătea aparatul de ras, îngropându-şi faţa în norişori albi de spumă frumos mirositoare. Nici nu mai ştia ce să creadă. Creierul îi jucase marea festă: ştersese cu shift+delete toate întâmplatele, lăsase o săptămână sabatică, să crească iarbă, pentru ca apoi să umple singur locul crud cu amintiri noi. Iar el cum să facă diferenţa? Că erau mai frumoase astea noi, neîntâmplatele, decât celelalte, îşi spunea în primele zile, pe când, precum capetele ghilotinate proaspăt, mai păstra ceva din mişcările spasmodice ale vechiului set de amintiri. Alea bazate pe fapte reale, ca ecranizările. Apoi, s-a cam tăiat legătura, mai ales că, deh, ce e nou te intrigă măcar la început, te face să-ţi pipăi arătătorul stângii cu cel al dreptei sau să desenezi cercuri imaginare pe netedul biroului. Fusese o vreme prins în vraja asta a ierbii doldora de firişoare ale zilelor noii memorii. Nu-i plăcea să se întoarcă acasă în vremea aia, ci să meargă pe străzi, dar numai în amonte. Îşi zvânta gazonul recent.

Începuse să-i placă de el. Sunt un tip deştept, îşi spunea, dacă mintea mea a putut să inventeze femeia perfectă, ca un răspuns necerut. Inovaţia asta venise pe neaşteptate, la pachet cu noile amintiri, alea clorofilice. Se bucurase ca Prometeu cândva, da’-i trecuse destul de repede, de frica mare ca nu cumva să se şi întrupeze creatura. Îi rămăsese un fel de stare de femeie şi funcţiona pe post de lapte călduţ, cu o linguriţă şi jumătate de miere, seara. Îi plăcea s-o calculeze exact. Femeia, nu mierea. Pe-aia o punea, imperturbabil, din ochi. Pe urmă, când nu-i mai rămăsese nici măcar un iz vag din cine fusese înainte, i se-ntâmplase altă ciudăţenie. Toate lucrurile lumii îi deveniseră dintr-odată clare. Ştia ce şi de ce se petrece. Niciodată nu exista rest. Atunci începuse el să-şi pună problema fericirii, singurul lucru care-l deranja, dar nu prea tare, însă cu obstinată constanţă, ca o durere medie de incisiv frontal. Şi nici nu s-ar fi împiedicat el de nimicul ăsta cu fericirea, dacă asta n-ar fi fost o consecinţă a oboselii. Să ştii totul e dărâmător. Cum îţi răspunzi la o întrebare, cum apar nenorocitele de corelaţii, ameţeşti între cauze şi efecte şi pur şi simplu ajungi seara extenuat. Nici nu mai putea sări ca lumea pragul în simultaneitate, deşi nu avea genunchi osoşi, ci, mai curând, gumaţi. Căutând în geniul înfipt, nu doar staţionat, în capul lui, a aflat acolo că, în marea înţelepciune a lumii, se inventaseră exerciţiile de respirat. Mândria nu-i permitea să apeleze la tehnici pentru a rezolva astfel de mici suferinţe, pe care le considera oricum pasagere, dar nici epuizarea nu era un duşman comun. Şi asta-l scotea niţel din sărite şi tot orgoliul se simţea lezat pe la colţuri; cum să fie el nevoit să iasă dintr-o situaţie? Doar le ştia pe toate şi le ştia deja bine, deşi noaptea mai cădea uneori din pat, când se întorcea, sub greutatea capului pe care-l simţea ca pe o ghiulea.

În dimineaţa asta nehotărâtă, şi-a dat seama că pur şi simplu nu vrea să se dea jos din pat şi, dacă nu vrea, nici n-o s-o facă. Prea clare erau toate în jurul lui. Se săturase de-atâta limpezime. A încercat să atenteze la un surâs când i-a venit în cap imaginea omniscienţei apăsătoare. Nu i-a ieşit, dar a ştiut imediat că nu e decât consecinţa lipsei de antrenament. S-a aplecat sub pat, dar numai cu faţa, un umăr, o mână şi o treime de torace, fiindcă acolo pusese acum vreo şase luni o şurubelniţă  în cruce şi un patent, că se blocase butonul lampadarului, iar el rezolvase asta imediat, deşi patentul fusese inutil, însă le aruncase acolo pe amândouă, să fie. Aşa că le-a apucat încet, şi-a desfăcut buzele cu crăcanele patentului, dar cădeau la loc. S-a enervat puţin, dar iritarea e o dramă atunci când le ştii şi le poţi pe toate, că te destabilizează profund, iar el era un tip profund, aşa că a spart cu o mişcare de debut smalţul, pentru ca apoi, cu o aşteptată forţă bărbătească, să facă o gaură foarte potrivită în partea din faţă. Şi s-a mai enervat o dată fiindcă acum avea nevoie de o oglindă, să-şi admire succesul practic. Pentru că el era un tip şi practic, nu doar profund. Dar stabilise că nu se dă jos din pat. A luat atunci lampa cu picior, i-a desfăcut cu mâini frenetice abajurul şi s-a uitat la sine, oglindindu-se în sticla rotundă a becului cam mic. Gaura era perfectă, dar scopul nu şi-l îndeplinise. Nu semăna a surâs. Iar el mai era şi un estet, şi nu unul de duzină, aşa că a luat şurubelniţa cu vârful despărţit în patru linii subţiri şi şi-a făcut, cu putere, două gropiţe ţâşnite în obraji. Acum era cu adevărat frumos, generos de frumos, iar ziua aia putea să aibă curajul şi obrăznicia să se decidă să înceapă pe loc. Îi dădea el de-acum voie.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 

Etichete: , ,


308 comments
  • 1

    hmm, rau cu rau, dar mai rau e fara rau… :roll:

  • 2

    ??? !!!! ?!!?!?!?!!!??!?!?!?!!?!??!?!??!?!?!??????????

  • 3

    ….Se trezi intr-o realitate crunta si-si dadu seama ca cosmarurile lui cele mai mari nu le visase nici in vis.

  • 4

    yupiiii, au reaparut si comentariile, si articolele vechi!! :D

    imi parea si mie rau de niste nestemate de pe-acolo. nu mai stiu de pilda pe unde povestea Danny de bufnitze, ca ala era mortal. :P

  • 5

    Florin, ce nestemate? Da-mi si mie niste link-uri, sa ma pun la curent si sa ma aduc la zi :D plus ca bufnitele sunt, momentan, animalele mele preferate. Am colectie de bufnite de lemn si-o pisica ce seamana cu o bufnita (vie).

  • 6

    Danutz al nostru ne povestea odata cum a incercat el sa salveze un pui de bufnitza: l-a luat acasa si l-a aruncat de cateva ori in sus. Al dracu’ pui se incapatzana insa sa nu zboare. Iar pe Danutz il podidise tristetzea aia din toamna patriarhului cand puiul ramase lat. :D

  • 7

    uite, l-am gasit: pandoras.realit../ :D

  • 8

    arghhhhhhhhh nu citesc asemenea atrocitati :D

  • 9

    Era cat pe ce sa te invinuiesc de plagiat. :)

    Citind insa cu atentie, te “invinuiesc” doar ca ai citit ce deliram eu si inca vreo doi, pe dincolo. Apoi cu mestesug, ai transformat imaginea omului cu curul in doua luntrii(cu un picior in trecut si cu altul in nimicnicia viitorului). Ai incercat sa impaci falca din cer cu cea din pamant, sau mai bine zis, mandibula cu partea de sus a craniului, depozitara a amintirilor. Ai sarit putin calul cu impacarea si ai obtinut o inclestare. Noroc ca era la indemana un patent ce putea fi folosit invers, intru desclestare si asistata de o cruce din varful unei surubelnite, ai transformat totul intr-un zambet de impacare, putin fortata, intre amintirile vechi si cele ce nu s-au intamplat inca.

    Eu sunt impacat cu gandul ca ideile din delirul meu, ma transforma adesea in muza.

  • 10

    LOL Florin, am citit povestea, si mai jos, eu cred (sincer) ca Danny e un personaj, o inventie menita sa distreze pandoristii, asemenea fiinte nu pot exista in realitate :D

    Si apropo de faza cu pasarea bolnava aruncata de la etaj ca sa invete sa zboare, mie mi s-a parut bestiala (sadica, dar de-un umor nebun) faza din dumb%dumber cand imbecilii omoara din greseala perusul unui copil orb si apoi, cuprinsi de remuscari,ii lipesc capul cu scotch si i-l dau inapoi. Si copilasu’ ala orb mangaia in continuare si alinta pasarea demult trecuta in ale nefiintei :D

  • 11

    :lol: daaaaa, Dumb&Dumber!

    eu, dupa ingenuitatea povestirii (sa retinem ca Danny e un barbat pe la 45 de ani! nu vreo fetitza de clasa a VI-a ;) ) mi l-am amintit pe Lennie din “Soareci si oameni” a lui Steinbeck. un malac caruia ii placea sa mangaie soarecii, cateii, iepurii. deseori ii mangaia insa atat de tare, ca-i omora. :D

  • 12

    de-aia spun ca danny nu poate exista in realitate. e fictiune :D (eu-s mare mare fan steinbeck. adica eram, pe vremea cand mai aveam timp sa citesc literatura. acuma astept pensia – si menopauza :D – ca sa citesc din nou :D )

  • 13

    Florin Piersic il juca pe Lennie altadata, la National…

    cand am timp, caut si-ti dau link catre cu “Danny si palosul”. :D

    (sper ca nu se supara Ana de-atata chat. in fond, si ele umplu suta de comentarii despre starea vremii cand le apuca :P )

  • 14

    da da, sa-mi dai link, pare interesant Danny asta, ma intreb daca nu cumva are vreo reincarnare a lu Eugen Ionesco cont pe Pandora’s? Ca am asa o senzatie déjà-vu de cantareatza cheala :D

  • 15

    Florin, eu ma duc la somn (ui ca in sfarsit am spus ceva «on topic»), ca pe aici e tarziu si-mi incepe ziua devreme maine. Noapte buna si saptamana frumoasa sa ai!

  • 16

    noapte buna si tie.

  • 17

    Doamnă/Domnilor,

    Vă mulţumesc pentru prezenţe.

  • 18

    Bine te-am regăsit, Ana !

  • 19

    Şi eu pe tine, junghiule. :)

  • 20

    Danny, patraulea, trandafire dormiţi mă?

    trilulilu.ro/mu../

  • 21

    Junghi: Bine te-am regasit ! din moment ce, la randul dv. ati bineragasito pe Dna Ana. Danny: unde esti, viteazul nostru ? Am citit cu maxima atentie si concentrare textul Dnei Ana. Am retinut datele despre femeia perfecta. Mi-a povestit taica ca, Alistar – prietenul lui a cautat in permanenta femeia perfecta. A strabatut raionul in lung, in lat , in diagonala. Femeia perfecta , in acceptiunea lui, trebuia sa fie musai de la sat. Prima stia sa are cu plugul dar ardea mancarea. Urmatoarea gastronomea bucate alese, dar priceperea ei se limita la bucatarie. Uita sistematic sa dea de mancare la puorci, penca avea o crescatorie de puorci , pe langa casa. In cele din urma, acestia au fost nevoiti sa se descurce pe cont propriu si, in cele din urma au devenit mistreti, disparand spre cele 4(patru) zari,, evadand ,dupa ce in prealabil au rupt cotetul, vederea supravetuirii, organizandu-se in grupe de 3-4. Prima oprire a fost in lanul de porumb, proprietate a CAP-ului, adica a intregului popor, in spetza a comunei, implicit a satului pe raza caruia era arondata asezarea din care facea parte… Creca voiam sa zic ceva. M-am poticnit

  • 22

    Aaaa! gata stiu ce-am vrut sa zic: despre Magda Catone. Domle, femeia asta trebuie arsa pe rug, domle. Dar intre timp, citesc ca, raposatul nu a fost corect in casnicie, deci trebuie de urgenta dezgropat si luat la palme. Intre timp citesc iarasi, in alt ziar ca, Serban a fost ushe de biserica. Ca atare, trebuie anulate palmele date anterior, pupat pe ambii obraji si bagat inapoi in groapa, cu scuzele de rigoare. Astepta cu nerabdare emisiunile Marutzului si Simonei Gheorghe, dela pranz. Nu ma las pance noi afla adevarul gol golut

  • 23

    Domle, voiam sa zic ca, io o cunosc pe Magda Catone inca de cand activa la teatrul din Petrosani. Imi amintesc ca i-am oferit un buchet frumos de trandafiri. Mi-a multumit si m-a pupat. De unde stiu io ca, pupatu ala na fost cu substrat ? Si regretatul Serban Ionescu juca in acei ani tot pe scena teatrului petrosenesc. Gagica mea din acei ani, ia oferit un frumos buchet de trandafiri. Acesta mia pupat gagica. Acest pup se poate interpreta. Daca cumva mia si fu.tu.to, scuzati expresia ? Antena 2: se aude ? Simona Gherghe, dormi ? Antena 3: basescul trebe ars cu tigara ! Unde am ramas ? aaa! da: Alistar voia sa se insoare

  • 24

    Dna Ana: ati lipsit un timp de pe Pandora`s. Putem fi noi, cititorii si comentatorii dv. ca, in acest timp dv. nu ati furat capace de canale? Nimic nu ma mai mira de ce se intampla in tara asta…

  • 25

    Ceea ce am spus despre Magda Catone si Serban Ionescu, e un pamflet si, trebuie tratat ca atare. Orice scriu eu nu trebuie luat ca atare.

  • 26

    Ceea ce am spus despre Magda Catone si Serban Ionescu, e un pamflet si, trebuie tratat ca atare. Orice scriu eu nu trebuie luat ca atare . Imi este teama sa nu tabare careva si sa creada ca mi-am batut joc de sufletul unor oameni. Va pup cu respect si cu drag, in fund. N-o luati chiar ca atare …

  • 27

    Dna Ana: pentru ca a starnit oarece interes defecarea vecinului pe care lam imbaiat, am uitat sa precizeze ca, aceasta (defecarea), sa produs rectiliniu. Ma gandeam ca poate intereseaza… Danny: nu cumva te simti gadilat la testicole ?

  • 28

    Am septe postari. Pentru azi e suficient.

  • 29

    la prima lectură mi-a zis: aha, literatură lungă, deci! asta e de-abia introducerea. sau prologul. nu se poate să nu continue. :roll:

    am recitit apoi, mereu îmi fac timp să recitesc ceea ce mă încîntă, şi, ups!, rămîn cu senzaţia că am citit o încheiere, un epilog. :roll:

    pur şi simplu m-a fascinat personajul, Ana. ştiu cum scrii, dar de data asta mă uimeşte puterea scriiturii tale şi cred că trebuie neapărat să dai acestui fragment locul cuvenit într-un întreg. :)

  • 30

    Raj,

    Mulţumesc pentru cele şepte postări. Nu e chiar rea ideea cu capacele, dar a venit post factum. Trebuia şi ceva şcoală pentru asta. :) Îmi pare rău pentru Şerban. Eu îi ţin minte din altă perioadă, când aveau copilul mic şi ne întâlneam în fiecare duminică. Erau frumoşi atunci, iar Carol era o frumuseţe de copil roşcat. Cu părinţii vorbeam una, alta, în treacăt, nu mare lucru, dar copilul îl ţineam în braţe câteva ore. Şi mai era un alt copilaş, Nicon, al altor oameni. Cu ei doi stăteam într-o curte mică şi le povesteam ce umbla prin capul meu. Aveau fiecare un an şi un pic atunci când le-am început poveştile.

    Val,

    Sigur că i-l voi da. Mulţumesc. Acum sunt sigură de asta. Atunci am avut o criză de cecitate. Cam lungă, dar asta-i viaţa. Bine că m-am trezit; orice moment e bun să te trezeşti. :)

  • 31

    locul cuvenit… bla, bla,bla. Ii dau io locu cuvenit de nu va vedeti. Cu postarile mele.

  • 32

    Asta, aici, Raj. Fă-i ce vrei. Fii violent, fii scârbă, fii bărbat, umflă-ţi muşchii. :lol: Apoi, fugi. :lol:

  • 33

    Pai thocmai Dna Ana. Pentru Carol al lor ar trebui sa inceteze simonele, marutzele. E treaba celor doi , atat

  • 34

    E treaba unei femei şi a unui copil. Mortul nu mai poate spune nimic.

    Când eşti mort, nu ştii că eşti mort. E greu doar pentru ceilalţi. La fel e şi când eşti prost…

    Eu, precum ştii, nu deschid televizorul. Ştiu despre emisiunile de care ziseşi, dar cred că oamenii le ştiu mai bine pe ale lor, oricât ar avea alţii impresia că pricep. Rău, foarte rău este când laşi pe oricine să intervină, când pleci urechea la venin. Asta poate distruge. Dar depinde cât eşti de puternic şi dacă chiar dragoste, iar nu părere ori batjocură, ai în tine. Carol este adolescent acum sau se apropie de 20 de ani, nu mai ştiu clar. Este suficient de grea palma morţii părintelui, nu mai trebuie şi circ. Nici Magdei nu-i trebuie. A trăit o viaţă cu omul ăsta şi, indiferent cum or fi fost relaţiile între ei în ultimii ani, nu ai cum să te războieşti cu morţii, e o prostie. Oamenii ăştia trebuie lăsaţi să-şi ducă durerea. E cumplită.

  • 35

    Dna Ana: io sunt scarba, dar nu lash. De ce sa fug ?… Pentru cei interesati: vedeti ca se scumpesc RCA-urile. Procurati-le din timp . Tre sa dispar ca sa culeg paine din tomberoane. Vreau sa cresc puorci. Mai stii… poate oi gasi si ceva banane rascoapte. Ceva prezervative folosite… mai stii. Daca le pun la scurs, or mai fi bune. Numa sa nu fie sparte. Le-oi incerca inprealabil. Le umflu. Sa fiu scarba, sau scarbos ? ca nam pricipit. ..

  • 36

    Nu eşti laş? :roll: Ce faci, copile, îmi spulberi perspectiva asupra umanităţii? ;)

    youtube.com/wat../

  • 37

    Bine, ma las

  • 38

    :lol: Mă las sau mă, laş? :roll:

  • 39

    Ma las ! l a s ! las, las, lasatadracu !

  • 40

    lasatudracu. ca sa nu se interpreteze. Ca mio iau in freze

  • 41

    Raj,

    Ce-mi spui tu, de fapt? Zi clar, cum zici copiilor. Azi mi-e zi aniversară şi încă amestec în colivă, nu e gata, aşa că pricep mai greu. :D

  • 42

    :lol: ba se interpretează, Raj.

    tot ce spui va fi folosit împotriva ta. ai răbdare, numai. ;)

  • 43

    Unde? :roll:

  • 44

    pe unde se nimereşte. ;)

  • 45

    A. :)

  • 46

    Cum adica pe un se nimereste, dra Val ? Ce vreti sa insinuati ? Terminati cu soparlele, cu fitilele, cu ipingelele, cu fasfarastacurile. Era za zic , cu beutura. Tulai Doamne !……….. Dna Ana: A ce ? Repet: l a s. Pricipit ?

  • 47

    Raj,

    Nu. Tai miejii de nucă, răcesc coliva, vântur zahărul, chestii din astea de sărbătoare. :) Mai clar.

    youtube.com/wat../

  • 48

    Dra Val: pe la dv pin zona, gurile de canal is astupate ? Cine credeti ca lea furat cautatorii de metale ARD sau USL ? Daca ar fi sa aveti un amic, ceatz prefera sa fie ardist sau uselist ? Dna Ana: omu dv. ce optiuni politice are ? Cand il altoiti, cum procedati ? de la stanga la dreapta ?

  • 49

    Acum, îi dau cu puţin blush în obraz, am făcut o şcoală recentă de tanatologie. De întrebat, îl întreb poimâine, când am de gând să mă costumez în Madame Blavatsky. :lol:

    Eu nu altoiesc, arunc. :D La piersici mă refer, evident.

    Nu ţi-am spus că la mine politica e o chestiune de alcov? :roll: N-o export din dormitor nici dacă-mi pui mitraliera la tâmplă. Mă ştii perversă. :)

  • 50

    Corect ii mezi, cum zice maica, nu mieji

  • 51

    Cand aruncati, cum procedati ? Cu fandare ?. Va pup in mod evident !

  • 52

    Dra Val: Cand va veni ziua a chioara, cand va veti marita carevasazica, alesul inimii dv. trebe sa aiba cheag ? Nunta sa fie la restaurant, la cort sau la caminu cultural ? Daca viitorul e intelectual, nunta e bine sa se faca la casa de cultura a sindicatelor , din sectorul pe raza caruia locuiti ? Dar daca viitorul sot va fi de la sat ? Ce va veti face ?

  • 53

    :lol: nu ştiu, lt. rez. Raj, da` ce mai conteză, dacă ziua aia va fi chioară? :roll:

  • 54

    Raj,

    Întotdeauna, cu fandare lungă. Sunt o estetă, la fel ca personajul din textul de mai sus. Cu crinolină, conduri, colier şi-o coafură pompadurescă. :) Asta fiindcă-mi plac nectarinele, nu piersicile. Piersicile sunt numai carne de tun.

    Tu n-ai uitat de glumă, nu? :roll:

  • 55

    Dna Ana: corect ii pompadurian cu crinolina ,.Cum zice maica. Dra Val: va urez o chioara dansanta, cu dar substantial, cuun ginere carne de tun. Ma duc sami fac somnu de frumusete, desi nu e cazul.

  • 56

    Raj,

    Te rog să-ţi ai grijă de tinereţe, să nu te prind cu vreo umbră, un rid, un fir alb, chestii din astea… omeneşti. :lol:

  • 57

    Aș face-un film. L-aș porni dinspre final spre început. O grozăvenie! :lol: Și-am și personajul demn de joaca aista.

    Bine v-am regăsitără, dracu. Voie bună!

  • 58

    Val_one,

    Ești bestială, soro! N-aș putea spune mai bine ca tine. Mi-ai spart căsuța gândurilor?!

  • 59

    Sigur că bună, cum altfel? Bine te-am regăsit şi noi. Facem, facem şi film. :D

  • 60

    oh, Igraine, ce bine-mi pare să te revăd! :)

    şi n-a fost nevoie să atentez la căsuţa gîndurilor tale, ştii doar că noi sîntem, ştii tu cine, un fel de sororitate a simţirilor. ;)

  • 61

    «Când eşti mort, nu ştii că eşti mort. E greu doar pentru ceilalţi. La fel e şi când eşti prost»

    Ana, citesti jurnalu’ Accent Montréal?

  • 62

    Nu. Mi-l recomanzi? :roll: Bună dimineaţa! :)

  • 63

    Ana,

    Ai de grijă că vei intra la stăpân. Artiștii sunt la mare căutare. Zilele astea se caută talentele :roll:

    Val,

    Ce frumos sună, “sororitate” a simțirilor. :) Am fost plecată cu ceva treabă, dar gândurile mi-au fost deschise. Parol.

  • 64

    Kiddo,

    Montrealul are accente? De ce fel? Dreapta sau stânga?

  • 65

    Zicala cu mortii si cu prostii apare in numarul curent, la sectiunea «bancuri» : accentmontreal.../

    Igraine, accentul asta e cam de stanga :)

  • 66

    Clar, tre’ să m-apuc de citit fiţuica aia. Nu mai merge aşa. Eu am citat, după cum ai observat, tocmai pentru că nu-mi aparţine. L-am citit, dar nu acolo. Să-l întreb pe frate-meu de ce dracu’ s-a apucat de citeli transoceanice. De la el îl ştiu şi s-a potrivit cu moartea lui Şerban.

    Dacă vrei ceva de la mine, mă pot şi autocita:

    Proştii cu proştii, viii cu viii. :)

  • 67

    Mam trezit. Mi sau odihnit creerii. O chestie necesara. Sarmana Ingraine ! Bine revenisi ! Cum e mai bine Dna Ana ? un prost odihnit dar inofensiv sau un destept ofticat ?

  • 68

    «Proştii cu proştii, viii cu viii.»

    LOL :D

    Oricum nu cred ca l-au inventat nici accentistii, sigur e de pe undeva de pe net (mi-e lene sa caut) dar m-a amuzat coincidenta, ca tocmai ce-l vazusem ieri-alaltaieri si mi-a placut teribil.

  • 69

    Dna Ana: oare prostii isi dau sama ca-s narozi ? Dar unde-i Bobita ?

  • 70

    Raj,

    Ești atentdracu. Mi-au tras venele pe lung, mi le-au înfășurat pe-un bâț de fier, lung cât o jordie de-a bunicului, le-au dus la un cuptor modern, dar fără flacără. Dogorea ca soarele de august. Și peste 4 zile le-au îndesat la loc.

  • 71

    Dna kiddo: citatul ii apartine Dnei Ana. Chiar a precizat.

  • 72

    Kiddo,

    Dacă-i de stânga mă bag și io la citit. Mulțam de deschiderea orizonturilor.

  • 73

    Mă bucur că-ţi plac producţiile minţii mele. Mă consider genială şi-i respect pe cei care-şi dau seama de asta. Nu e la îndemâna oricui. Sunteţi puţini. Îmi placi. :)

    Raj,

    Un prost odihnit e mai valoros decât un deştept ofticat.

    Bobiţă e la birou.

  • 74

    Atent Dna Ingraine, atent. Vorba taichii: Ba, tu esti dastept. Ejti mai dastept ca pu-la

  • 75

    Raj,

    Ăla cu proştii şi cu viii, da. Ălălalt, evident, nu. Ce dracu’, am ajuns să vorbesc în cursive? :lol:

    Şi porniserăm de la moartea bietului Şerban, Dumnezeu să-l odihnească!

  • 76

    Multam Dna Anuta ! Io is un prost odihnit din nascare. Vorba lu grasa de nevastamea: ma, tu esti singurul care recunosti, si cu mine. Adeca cu ea, precizez io.

  • 77

    Dna Ana : are si Anica o vorba

  • 78

    lt. rez. Raj, văd că te-ai trezit şi mai frumos, nu numai mai hodinit. :)

  • 79

    Dna Ana: va rog sa-l sunati pe Bobita si sa-i spuneti sa lasedracu, daca e cazu, chiar sa indeparteze secretara din phalus , sa treaca peicesha si sa-mi zica “Buna seara dmnu !” Astaseara ii valabila varianta domnudracu

  • 80

    Ana,

    Cum e să vorbești în cursive? Azi sunt blondă. Cendré. :roll:

  • 81

    Multam frumos Dra Val. Curand imi voi pune poza ca sa va convingeti.

  • 82

    Raj,

    Pe mine mă interesează Anica. Te rog s-o expui.

    Igraine,

    Nu vorbesc cu femei dezbrăcate. Mă rog, fac o excepţie. Am glumit, darling. :)

  • 83

    Uitasem de vorba Anicai. “AM EU FATZA DE FEMEIE NEFUTUTA ? ” Scuzati caracterele mari! Ma refer la caracterul miei si al Anicai.

  • 84

    Iar io nu discut cu femei nephutute, scuzati expresia

  • 85

    Va rog sa veniti toate cu precizarea daca sunteti , au ba.

  • 86

    vrei şi dovezi, lt. rez. Raj? :roll:

  • 87

    Ana,

    Încerc să mă îmbrac. Ce să fac și io, îmi arunc hainele fără sa-mi dau seama. O destrăbălată, ce mai.

  • 88

    Nu Dra Val. Va cred pe cuvantul de onoare. Dar intrebarea nu era pt. donshoare. Cand se enerveaza, Anica asa zice: Ba, amn eu fatza de femeie nemancata si nefututa ?

  • 89

    Ramaneti asa Dna Ingraine. La ce bun sa va imbracati ? La un moment dat tot va trebui sa va desbracati. In plus, imi place asa

  • 90

    Raj,

    Eu nu-ți dau detalii de-astea, în virtualu’curului. Doar pe văzute și nefututte. Clar.

    Val,

    O fină bizantină, sora mea.

  • 91

    Valeu ! Da cine vrea detalii ? Ceam asa, in mare.

  • 92

    Cântec de somn … vise alb-negr(u)e sau în culori?

  • 93

    În culori. Şi-ntr-o alergătură… :oops:

  • 94

    Igraine,

    Să-ţi dau din voalurile mele! :)

  • 95

    Alta imbracata. Poate prea imbracata

  • 96

    S-o fi suparat Dna Ingraine ? Io poci sa ma opresc. N-am vrut sa ofensez. Voiam doar sa precizez ca-mi plac mai mult femeile goale. Unii le prefera imbracate. Ca de exemplu gheii

  • 97

    Buna seara, domnu’ Raj!

    Respect!

    youtube.com/wat../

  • 98

    Seara coane Bobita ! E luneadracu domle. Sluga !

  • 99

    Sa nu uit: imi plac parazitii, chelu. Dementi dan astia…

  • 100

    Igraine, e un ziar gratuit care se distribuie pentru comunitatea româna, o cunosc pe editrice (care tine cam toata sandramaua in spate) e o superdoamna inteligenta si sufletista si-o iubesc. Prezinta chestii trestii care se intampla mai ales prin Canada, prin România (si uneori prin lumea larga, daca-s importante) intr-o lumina mult diferita de ce se vehiculeaza cel mai adesea in diaspora canadeza(care-i predominant de dreapta). Iti dai seama ce faima are, din «fitzuica comunista» n-o scot, majoritatea :)

    Ana, it takes one to know one, I like u2 :D

  • 101

    Tre sa dispar la o sedinta maronie. La scos cacat cu sacaua, ce s-o mai scald. Serviti cina chiar acum, nu mai tarziu, ca se depune, se creaza colacei. Deci, mancati acum. Daca mai puteti.

  • 102

    Raj,

    Ia şi de la mine, până se îmbracă Igraine. ;)

    youtube.com/wat../

    Kiddo,

    Acu’ tre’ să ne mai şi pupămdracu’. Să pecetluim plăcerea sacră. :)

    Copchii,

    Mă duc să-mi iau pisica acasă, aşa că fir-aţi cuminţi! :) Ne vedem pe seară, dar voi, comme d’habitude, simţiţi-vă ca acasă.

  • 103

    E citatul Oanei Pellea, Ana.

    Bine-ai revenit!

  • 104

    Dana,

    Mersi. Io de la Bobiţă-l ştiu. :) Mi l-a zis la un gec, sâmbătă. Sau cocârz, cum l-a numit el. Mă rog, chestii de fraţi, înţelegi tu. :)

    Al Oanei din jurnal? :roll:

  • 105

    Ne pupam, ne pupam, da’ asa in aer, ca fetele, sa nu se duca ruju’. Da’ unde-i pisica de tre s-o iei acasa? Sper ca nu la veterinar :(

  • 106

    Nu, Doamne fereşte! Cum la veterinar? La Monica, profesoara de pisici. O ştii pe Monica? :roll:

  • 107

    Stiu o Monica dar nu cred ca e profesoara de pisici. E frumoasa, blonda si buna, si-l iubeste pe Danut :) (cred, adica, sper ca-l mai iubeste, ca n-am mai rasfoit cartea demult).

    Ale mele nu pleaca de acasa decat la veterinar, de-aia ma ingrijorasem. N-au nevoie de profesoara, ele stiu tot ce au nevoie sa stie, sunt purrrfecte! :)

  • 108

    Fapt divers si pervers.

    N-am gasit inca pe nimeni care sa nu se considere geniu sau genial macar, dar prosti care-si mai dadeau seama cateodata ca sunt asa, da am gasit. Mai rar ce-i drept, si nici unul pe Pandora’S. In restul timpului si aia tot geniali se credeau.

  • 109

    Plexi, mai bine prost care se crede genial decat cu probleme de self-esteem. Aia cu probleme de self-esteem sunt un blestem si-o corvoada pentru cei din jur, ca sa nu mai zic pentru ei insisi. Traiasca lipsa de modestie!

  • 110

    Nici bine nu-i sade prostului altfel, ca in proverbul circulator prin popor(am cautat sa evit cuvantul care intra in spam).

  • 111

    Vangelis – Pinta, Nina, Santa Maria (Into Eternity) youtube.com/wat../

    alt limbricul rozaliu
    2012-11-26 19:32:51 | Raporteaza
  • 112

    Kiddo, doar proverbe si cugetari. Atat.

  • 113

    Nani,nani puișor,pe lume sunt mii de oști

    Cine ți-a spus că e ușor,să fi deșteptul printre proști ?

    Dar și-atunci când se ajunge,la o armată de deștepți ?

    Tot scârțâie cât ai unge,nici de la ei n-ai ce s-aștepti.

  • 114

    problems of selfesteem ?

    ce ai măi Bebe,de ce ești așa de cătrănit ? Apoi cum,zăpăcitul de Culiță mi-a tras o mamă de bătaie,dar nu înțeleg de ce mai mi-a dat și brânci ?

  • 115

    pfoa, ce plictiseala… :(

    ca tot v-ati rupt in maxime si apropouri, un proverb tematic: “Mai bine o ocară înţeleaptă decât o laudă prostească”.

  • 116

    Kiddo,

    Copila mea, când avea vreo trei ani, spunea că atunci când va fi mare vrea să se facă pisică. Nu lua în calcul altă profesie. După vreun an şi poate jumătate, şi-a dat seama, nu fără tristeţe, că asta nu este posibil, aşa că a decis că se va face profesoară de pisici. Eu asociez această expresie cu marii iubitori de pisici, iar Monica este o profesionistă şi în acest sens. Aşa că i-o exportăm cu drag de câte ori vrea ea. :) Altfel, resping organic orice fel de aere profesorale; e prea multă tristeţe în dorinţa de a demonstra abilităţi necerute de nimeni.

  • 117

    Dna Ana: pentru ca tot matz “parazitat”, sa va zic una cu Cheloo. A fost un spectacol cu Parazitii peicesha, in champania cea electorala. Io nu merg decat la spectacole gratuite iar in loc de restaurante, frecventez doar pomenile de dupa inmormantari, cele de o saptamana, de 40 de zile, anuale si cele de 7 ani. Din cauza de criza si de gratuitate. Langa cordon, chiar langa scena, stateam cun vecin cam prostanac, cam thembel. Dupa spectacol, primul a coborat de pe scena, Cheloo. Vecinul i-a zis: Bai cantaretule, i-a da-mi si mie un foc. Cheloo i-a zis: v-as da cu draga inima domnule, dar nu am. Vecinul putea sa ceara un foc de la mine, de la cei din jurul lui sau chiar de la el insusi, ca avea bricheta. L-am intrebat ce a inteles el din modul cum i s-a adresat injuriosul si degraba bagatoruldepula, cantaret. N-a inteles nica. Dna Ana: va rog ca pe la chindii sa-i spuneti lui Bobita sa ma salute cu formula “Bunaseara serenissime Raj !” Daca o fi imbarligat cu vreo matracuca de prin birouri, nu-l mai deranjati. Observ cu naduf ca, d-l Bobitza nu-mi acorda importanta care mi se cuvine. Dna Ana: Intotdeauna obisnuiti sa-mi luati replicile din gura, punand o placa cu Parazitii ? Cel mai bine e de d-l Limbricul Rozaliu. Nu zice nica. Pune doar muzica. Pai cum sa-ti dai seama daca-i bolovan sau intelijent ?

  • 118

    Dna Ana: Aiudo ! is in spam. Nu io miam bagat, ci domnu Cheloo, la un spectacol. Dna Ana: oare de ce intotdeauna cei care se aseamana, se aduna ? Va rog respectuos sa ma scoatetidracu din spam. In speranta ca m-am facut auzit, va urez o silueta de invidiat, o dimineata buna, urmata de o dupaamiaza la fel de buna, urmata de o seara frumoasa cu Rada Maria, continuata cu o noapte bestiala alaturi de omul dv. , asta in cazul in care nu-si face prezenta Bobita pe la ora 23 ca, vezi Doamne, vrea cartofi prajiti. Sora e sora, nu fastfud.

  • 119

    Dna Ana: rage un prost. Am zis doar cas in spam. Un pic de atentie !

  • 120

    Mam gandit foarte serios sa-mi deschid o firma de pompe funebre. Fara misto. Vam zis ca am pierdut licitatia de dezapezire, ca nu am dat spaga. Nu dau spaga la prosti, doar in cazul in care mi-as da mie insumi. Dna Ana: natz vrea sa va transferati la primarie si sa pozati in proasta, ca sa nu va dau spaga ? Zic si io.

  • 121

    Tot in spam is. Trebuia sami apara o postare inainte de 117. Acu sa vezi ca apare dupa 120. Mai am oleaca simi bagpula.

  • 122

    Dna Ana: daca bag la Severin, la intrarea Dunarii p-e teritoriul patriei mele, niste plicuri care sa cauzeze cufureala in orasele adiacente Danubiului, voi avea mai multa cantitate maronie de colectat ? Dv. din ce ape beti de la ghiveta, ca n-as vrea sa va produc thocmai dv. neplaceri ?

  • 123

    Dna Ana: ma inervati la creeri, la neuron. Cand ma scoateti dan spam ? Auz ?

  • 124

    Neaţa, Raj! :)

    Bine, hai la primărie. :lol: Beau ceai, nu apă. Nu e necesar să pozez în proastă fiindcă mi-e cea mai la îndemână postură, cea naturală, nu trebuie să fac niciun efort. :lol:

  • 125

    Sarmana ! Hai la primarie sa ce ? Sa ne dea aia certefecate da pruosti ? Va dau io certefecat: sunteti pruoasta mea divina, ios prostu dv. divin. Divinai forumu ca nea ales si nea cules

  • 126

    Buna ziua, serenissime Raj!

    Unde a fost cantarea electorala? Il sun pe Cheloo si-l intreb de ce nu avea foc la el?!?! In general are… si ma mir cum de nu l-a umplut de “carne” pe vecinul tau ;)

    youtube.com/wat../

  • 127

    Sigur, Raj. :) Am o rugăminte la tine: nu mă exporta în afara paginilor mele. În nicio formă şi pentru niciun motiv. Mulţumesc.

    Neaţa, Bobiţă! :)

  • 128

    Sa traiti dom Bobita ! Nu l-a umplut de carne pe vecinul,dar l-a umplut de ridicol. Oricum nu cred ca a pricipit vecinu-idi cum sta problema. Sunt sigur ca avea bricheta Cheelo-ul, dar cum era s-o consume pun tanta? Mai degraba si-a racit gura de pomana……….. Dna Ana; abia acu cetii. Chiar ca n-o mai comit. Nu stiam ca va suparati. Daca s-o mai repeta, inseamna ca-s tanta. Spuneti-mi ca nu sunteti suparata, chiar daca sunteti. Ca sa nu stau cu morcovu lantunerec.

  • 129

    Nu sunt. Deloc. Nu se pune problema că m-aş supăra eu. Mai citeşte-mă o dată, da’ mai apăsat. Nu eu. Sunt sigură că nu se va mai repeta, chiar de-ai vedea roşu-n faţa ochilor. :)

  • 130

    «Copila mea, când avea vreo trei ani, spunea că atunci când va fi mare vrea să se facă pisică. Nu lua în calcul altă profesie. După vreun an şi poate jumătate, şi-a dat seama, nu fără tristeţe, că asta nu este posibil, aşa că a decis că se va face profesoară de pisici.»

    Ana, cati ani are copila ta acum? Transmite-i din partea mea ca totusi este posibil sa se faca pisica atunci cand va fi mare. Nu e usor, dar nici foarte greu, si daca vrea cu adevarat, o sa reuseasca! :)

    Semnat: o absolventa a Academiei Superioare de Inalte Studii Pisicesti(ASISP). Miam! Pardon: Miau!

  • 131

    Tocmai a împlinit 11 ani. :) Îi voi spune asta din partea ta. Se va bucura, mai ales că reprezinţi o certitudine în acest sens. Sper să şi creadă că exişti în carne şi oase, dar eu mă voi strădui s-o asigur că aşa este, deşi e mai mult decât circumspectă. E o tipă htoniană, cerebrală. Garantez eu pentru tine, aşa cum garantez pentru orice necunoscut, mai ales că-mi placi. Tot eu sunt şi scutul, la nevoie. :) Sigur că nu vorbim despre astfel de necesităţi în cazul tău. Mulţumesc, draga mea nouă prezenţă plăcută. :)

  • 132

    Ana, daca nu te crede pe cuvant, spune-mi si scanez diploma si i-o trimit. Transmite-i multe miau-uri din partea mea! :)

  • 133

    Fiind eu mereu predispus sa invat, mai ales cand invatatorul e asa de competent, am si eu doua intrebari.

    1. E vreo diferenta intre mâţe si pisici?

    2. Cotarlele ce-s?

  • 134

    kiddo,

    Pe mine mă crede, dar pe tine cum te pipăie şi cum urlă Esteeeee!? Nu mai e la vârsta marketingului de persoane. Ţi-am spus că e o tipă uberraţională. :)

    Moş Pleksi,

    Eu ştiam că alea sunt câini de pripas, dar nu bag mâna-n foc. Cât despre diferenţă, nuanţa îmi scapă, recunosc.

  • 135

    hihi, voi aveti sanse sa deveniti prietene bune. imi amintiti de Ana-Geanina.

    din pacate, cam simt pana unde poa’ sa ajunga prietenia asta. ca una-i mai mult cu realul/concretul, cealalta o ia inevitabil, dupa o vreme, pe pisiceli si cocaluri. si se va rupe firul. ;)

  • 136

    Florin,

    Gelosule! ;) :P Nu ne desparţi tu pe noi cu una, cu două, e coup de foudre. Semănăm mult mai mult decât ţi-ai putea imagina. :) A, şi ai grijă cu noi: nu ştiu cum dracu’, dar simt că, la o adică, am împărţi cu zâmbetul pe buze victimele oricărei conflagraţii. Nu te lăsa impresionat de pisicelile noastre. Suntem fix genul de gurmande care savurează fugu la morgă. :D

  • 137

    Ana, eu ma las pipaita fara probleme ba chiar cu placere, si mangaiata la fel :D

    Ptiu, stai ca mi-am amintit ca vorbim de o fetita de 11 ani, imi retrag afirmatiile prea evocatoare de concret :D :D :D

    Florin, sa mor eu daca inteleg de vrei sa spui. Cine-i Geanina? Tot o pisica? (neata!)

  • 138

    eu gelos? :lol: era tocmai contrariul, ca ma bucuram sincer de lipeala. ma intrebam doar cat o sa tina, ca sunteti totusi (mult) diferite. stii tu, nici la noi n-a tinut prea mult. :P

  • 139

    kiddo,

    Iubito, eu te pipăi întâi, fii pe pace. Doar nu-i dau copilului hrană neîncercată. :) Dai diploma aia? Dar nu aici, că eu sunt exclusivistă. Nu te împart cu nimeni. :)

    Florin,

    Te ador. :) Nu tu mi-ai spus ce minune e fata asta frumoasă? Sau a fost altcineva? :roll:

  • 140

    “Florin, Te ador.”

    nu te teme, iti trece. :lol:

    ‘neatza, Kiddo.

    …si ma retrag discret, lasandu-va sa va pipaiti. scuzati intromisiunea. :P

    ……………………………………………………………

    Ah, nu, nu, nu! Nu aşa de repede. Abia m-am aprins. :oops:

  • 141

    Ana, neah, ca esti fata. Nu ma las pipaita de femei decat daca le cheama Nicole Kidman si/sau lucreaza la security la aeroport :D

    Cu diploma aia vorbeam serios, ba mai mult, pot sa comand una chiar pe numele fetitei tale, o diploma aproape «de-adevaratelea» care sa-i ateste calitatea de pisica. Am pe cineva acasa care se pricepe si le face cu drag si cu entuziasm, acum cateva luni a facut una pentru o pustoaica ce implinea tot 11 ani, si vroia sa fie absolventa de la academia de dive :D

    Numai sa-mi dai (pre)numele viitoarei pisici si ceva timp, ca procesul de creatie dureaza (dar pot aranja sa fie gata pentru Craciun). Apoi ti-o trimit si tu numa o imprimi (in culori) si-o pui in rama. Serios.

  • 142

    «scuzati intromisiunea»

    LOL :D

  • 143

    kiddo,

    Par fată, nu sunt, nu te speria, vino mai aproape. Muşc, da’-ţi va plăcea. ;)

    La aeroport, eu fac spectacol de fiecare dată, de le e ălora ruşine. Aşa le şi trebuie. :D Ha, despre Nicole tocmai ce-am scris. Suntem şi telepate? Mişto. Păi, dă-mi un semn în afara… televizorului şi rezolvăm cu diploma. Mulţumesc. Se va amuza şi se va lăuda cu ea fix pisicii. O va copleşi.

  • 144

    Unde-ai scris de Nicole?

    Nu stiu cum sa-ti dau semn in afara televizorului, doar s-o rog pe Dora sa-ti transmita adresa mea de email, sau mie pe a ta.

    Dora, (daca citesti, yuhuuu), numai nu asta de aici cu care ma loghez ca n-o folosesc, e numai pentru avatar. aia cu beatrixkiddo. Multam!

  • 145

    Păi, postează un comentariu cu acea adresă, iar eu o voi vedea în admin.

    Îţi zic eu şi de Nicole. :)

  • 146

    ti-am trimis-o eu

  • 147

    Mersi, baby. You are so sweet. :)

  • 148

    Mi-am cumparat un fes. 15 lei.

  • 149

    Trage la urechi?

  • 150

    Buna Ana. Ce mai faci?

  • 151

    Bine, de. Tu? :)

  • 152

    Uite, voiam sa-ti arat un pusti, daca il stii, daca nu, sa ai rabdare sa vezi…

    youtube.com/wat../

  • 153

    Mulţumesc, de. :) Acum ascult.

  • 154

    Merci Florin! (scuze, am fost intr-un lunch mai timpuriu ca muream de foame :D )

    Ana, iuvgatmeil

  • 155

    Şi tu. :)

  • 156

    Buna seara, Ana. Ma bucur ca ai reaparut pe Pandora’s. Era si cazul. Aici iti este locul, sau si aici iti este locul.

    Am lipsit vreo 12 zile si se pare ca trebuie sa dau niste raspunsuri pe aici. N-am citit tot ce s-a scris.

  • 157

    Nici nu trebuie, Danny. N-ai normă. :)

  • 158

    Constat cu amaraciune, cat de mult a asteptat Florin sa apara Ana cu articolele ei, numai pentru a-i povesti Kiddou-lui, povestea mea despre puiul de bufnita. Ce este mai trist este faptul ca Florin nu prea a inteles povestea, oricat de mult ar citi-o, desi i-a placut, cum a marturisit el in presa timpului. Ma rog, fiecare intelege cum poate, dar de unde atata dorinta la individ, sa-i povesteasca Kiddoului despre bufnite?

    Data viitoare va voi povesti cum am calarit un elefant, scapat din marele circ britanic, pe strazile din Leicester. Pe ala, cu siguranta, n-am reusit sa-l trantesc la pamant, dar a dat masina peste el. Asa ca:

    a ramas in viata. Masina? La service. Soferul? L-a luat politia. Eu? Acasa!

  • 159

    Vai, Danny!

  • 160

    Am norma, Ana, 100 comentarii pe zi.

    Madame Kiddo, vrei sa faci cunostinta cu palosul meu mare si gros? Te vad interesata de el. Ai si recomandari, observ. Mai intai vreau sa vad cum interactionezi cu fetele consacrate de aici. Cat despre cei 3 papitoi de la Rasarit, observ ca se cam bat pentru a-ti cuceri bufnita, ca tot venira vorba de ele si de colectia pe care o ai. Bineinteles, de lemn.

  • 161

    Danny, esti cam scabros. Ma intereseaza palosul tau numa in perspectiva in care te-as ruga politicos sa ti-l bagi in qur. Merci!

  • 162

    Merge şi cur. Nu e pe lista de interzise.

  • 163

    Danny,

    Ce-ţi veni, omule?! De ce vorbeşti aşa? Plec acasă şi nu vreau să plec supărată. :( Te rog să nu continui. Mi-a făcut o mare neplăcere să-ţi citesc ultimul comentariu. Dar mare.

  • 164

    Ce faci, Ana? Citesti pe ascuns?

  • 165

    Cum, Ana, de ce? Tu nu vezi ce a vorbit despre mine cu cei 3 pacalici? Cum isi permite psiholoaga de serviciu sa vorbeasca despre mine fara sa ma cunoasca? Stai sa vedem cat se crede de desteapta alaturi de cei 3 papitoi? Tu chiar nu vezi ce se intampla?

  • 166

    «Merge şi cur. Nu e pe lista de interzise.»

    Stiu, da’ eu-s o doamna’n plm :D

  • 167

    Lasa-ma sa-i explic cum e cu palosul, deoarece se arata interesata la comentul 14. Cum isi permite papitoul de Florin sa explice in locul meu? Dar nu le e rusine?

  • 168

    :D

  • 169

    Danny, tu esti invitat des la masa, asa-i? :D

  • 170

    Macar de-ai sti ce inseamna scabros. Stii cu ce se mananca termenul asta? Cu palaria aia a ta in forma de clopot. Nu poate sa te intereseze ceva numai in masura in care ai ruga………..

    Am observat ca esti cam figuranta pe platforma, probabil cei 3 ti-ai inoculat prea mult ideea ca esti desteapta, motiv pentru care te dai cam rotunda pe aici. Stii ceva? Ai luat-o prea in serios cu desteptaciunea si deranjeaza aerele tale de boema ratacita prin lume.

    Te-ai aratat cam interesata de mine si nu prea imi convine acest lucru. Adica unde-s trei lingai, e prea mult. Sper sa-ti ajunga si sa-ti fie de folos. Daca ti-au sucit bufnita dupa chipul si infatisarea lor, asta nu inseamna sa defilezi pe aici ca o figuranta si sa te intereseze persoana mea. Mi-ai pomenit numele, iar eu nu accept asa ceva, fara sa ma intrebi, ai facut niste consideratii in lipsa mea, jucand rolul psiholoagei de serviciu, doar esti psiholoaga, nu? Maret lucru.

    Referitor la palos: l-am bagat in kur si-n gura la cei 3 pacalici care-ti canta intre picioare de cand ai aparut. Iar palosul se afla in mana mea, stii de ce? Pentru ca e al meu. Directia poate fi numai inspre tine, cu siguranta. Dar pana ajunge la ea, ar fi bine sa fii mai atenta cum vorbesti pe platforma. “Merci” sa-mi spui daca ti-a placut. La fel si daca nu. Iar de psihologie vom mai vorbi, sa vedem cat de psiholoaga esti.

  • 171

    a 3-a oară citesc textul şi nu-l pricep. Nu-l simt. Şi nu, nu e de la vinul fiert că l-am mai citi şi la cafea şi tot degeaba. Rămân vorba aia, ca la teatru:

    youtube.com/wat../

  • 172

    Danny, imi cer scuze ca te-am suparat asa de rau. Ce-as putea face/spune ca sa ma ierti? Daca vrei, ii reneg pe «pacalici» (numa fa-mi o lista cu ei, ca eu-s mai toanta si nu ma prind de metafore) si nu ma mai joc decat cu tine de acum incolo. E bine asa?

  • 173

    Scuzele se accepta. Nu trebuie sa-i renegi pe pacalici, nu cer nimanui asa ceva, dar consider ca putina decenta ar trebui sa fie pe platforma, mai ales ca esti noua aici. Ce am vrut eu de la inceput( de acum doi ani)? Sa ne “jucam” impreuna, oricine ar veni aici, nu separat, dar nu intotdeauna se poate. Deci, doresc putin echilibru si respect.

  • 174

    Habarname, ramai mut ca la teatru. O sa creada lumea ca esti filosof, mai ales actorii. In schimb, poti aplauda zgomotos. Ca la teatru.

  • 175

    :lol: jucati-va, mai, si cu el, ce naiba. :lol:

  • 176

    Danny, multumesc ca ai revenit¡¿

  • 177

    Bafta, Junghiule!

  • 178

    Băi Danny, mai aveam eu un elev de vroia să lucreze la Windows că face el facultatea de calculatoare, specialitatea “click-dreapta”.

    Mai trebuia să-şi dea doctoratul în dubluclick şi gata.

    Ce dracu’, bă !?

  • 179

    Scuzati-ma dar is cu curunsus si numi iese nicimacar un dubluclick¿¡

  • 180

    @ junghiul : dacă eşti cu ass-up-side-down înseamnă că să-ţi iei mouse optic.

    Vezi tu… ăsta cu bilă îi cade bila de la gravitaţie şi nu s-apasă şi d-aia nu merge 2click ;)

  • 181

    Habarname, vezi ca e posibil ca tu sa-mi fi fost elev, si nu neaparat in clickuit.

    Maine as dori sa va explic planul diabolic al lui Cosa, ce vrea sa puna el la cale.

  • 182

    DANNY si-a luat inima-n dinti, a baut iarasi juma de bere, si a zacut in coma alcoolica vreo 10 zile. I-a mai ramas juma de neuron neafectat si a venit cu el sa-l sinucida in direct, sub privirea ingrozita a autoarelor consacrate si a impertinentelor novice.

  • 183

    DANNY explica-ne azi planul diabolic ca am asa o premonitie ca nu mai apuci ziua de maine. Esti tras la fata rau de tot.

  • 184

    «DANNY si-a luat inima-n dinti, a baut iarasi juma de bere»

    LOL Plexi, m-ai facut sa-mi suflu cafeaua pe nas pe tastatura, da sa te pup :*

  • 185

    Incercam si eu pozitia puiului de vampir.

    Don’t scroll down me!

  • 186

    Psihopatule, vezi ca esti de ani buni intrat in putrefactie, de cand ai explodat in trenul mortii, cel din Madrid. Ai fi vrut tu sa fi scapat, dar n-ai reusit.

    Daca mergi inainte si o iei pe a treia la dreapta, vei ajunge la Socola. Acolo vei da peste Cosa si-ti va face felul. Dar pana sa ajungi in acel loc, intreaba-l de acum, ce este Socola? Maine vei primi detaliile.

    Kiddo, nu face greseala sa pupi mortaciuni, precum Goco. Acest putrefact este al treilea “pacalici” in ordine cronologica. Deci, nu tremura cafeaua de emotii ca a aparut acest strigoi. Si ai grija ca tu, Kiddo, esti cea folosita de cei trei, fara a-ti da seama, deoarece esti noua. Nu-l astepta ca pe o izbavire. Parca spuneai ca studiezi psihologia. La Goco n-ai ce studia, deoarece este bolnav psihic. De maine incolo iti voi povesti despre acesti neispraviti, sa-i cunosti mai bine.

  • 187

    Momentan nu prea am timp de povestit, deoarece sunt in campanie electorala.

  • 188

    …ah, am uitat de platforma lui electorala “in premiera mondiala”! :lol: o opera filozofica, dupa propriile-i spuse…

    mai Bula, ce-i mai misto la tine e ca esti nostim cand nu vrei sa fii nostim. tu de-aia te oftici.

    spuneai atunci, la bufnitze, “azi ma simti bine psihic“. :D de buna seama azi a fost ziua ta … libera. si, ca de obicei, n-ai prins nimic. dar poate-ai mai salvat vreo broscutza. ;)

  • 189

    Kiddo, sa nu pui deloc la suflet, ca il cunoastem toti. :)

    nu-l mai intarata insa pe fatza, fii diplomata, ca e razboinic rau. pe cat e de inadaptat social, de candid si duios cand ne deapana o poveste, pe-atat e de debil cand simte ca de fapt radem DE el (nu CU el). :D

  • 190

    Eu tot nu cred ca Danny e de-adevaratelea, n-are cum, asa ceva (ca nu pot sa spun «cineva») nu exista. Se joaca cineva pe seama noastra, dar pe aceasta cale tin sa-i multumesc, pentru ca am râs cu hohote in dupa-amiaza asta :D

  • 191

    Florin, cum crezi ca as putea pune la suflet? Doar n-am 12 ani :D

    Dar multumesc de sfat, o sa tin cont de el, ar fi trist sa nu mai vrea Danny sa râda CU noi :D :D :D

  • 192

    nu, nu, e cat se poate de real! :D

    si-un cavaler desavarsit! l-ai vazut ce frumos pledeaza pt decenta, echilibru si respect, dupa ce scosese …palosul pana si la tine. :lol:

  • 193

    :lol: :lol: :lol:

  • 194

    Cand eram mica, la vreo 6-7 ani, ma jucam cu o alta fetita in fara blocului, si a venit un bolnav mintal si-a scos palosul la noi. Era mare, maroniu si bleg. Am ramas traumatizate.

    *aici as pune emoticonul ala care da ochii peste cap, daca as sti cum

    :D

  • 195

    (cred ca si nenea ala tot in campanie electorala era :D )

  • 196

    Kiddo, uite-l si pe al doilea pacalici, numitul, Bratu Florin, un boschetar care spune ca o duce bine prin Canada, dar nu are dupa ce bea apa. Bai, libidinos imputit, pe tine te voi muji dupa ce termin cu Goco. Ti-am mai tras-o pe sub nas de zeci de ori intr-un an si jumatate. Sa vezi cum o sa-ti treaca greata de a mai face tu prezentari lui Kiddo in lipsa mea.

    Referitor la platforma politica, avand in vedere lipsa ta de cunostinte politice, si nu numai, ar fi bine sa te abtii. Esti prea prost sa pricepi lucruri elementare, broscutze, bufnite, care, ti-au si placut intr-un final, dar lucruri de filosofie politica. Si vezi, libidinosule, ca tu ai afirmat ca ti-au placut broscutele si bufnitele, acum manaci rahat si interpretezi dupa cum vrei.

  • 197

    “emoticonul ala care da ochii peste cap” :)

    : roll : (fara spatii intre). cam asa: :roll:

  • 198

    mie-mi place (mult!) si de tine, Danny. mereu am spus-o. esti o adevarata comoara pt acest site! :P

    :roll: :roll: :roll: :roll: :roll:

  • 199

    :roll:

  • 200

    merge! multumesc, Bratu Florin!

    :D

  • 201

    avec plaisir, Kiddoule :roll:

  • 202

    Bratu Florin, deja mi te imaginez gasindu-l pe Danny ametit si fara vlaga pe o margine de drum, si aruncandu-l in sus pana invata sa zboare :roll:

  • 203

    Danny, nu mai bine ne spui tu de campania aia electorala universala si filozofica unica in lume si premiera (desigur) mondiala? :roll:

  • 204

    o sa te surprinda, dar uneori mi-e mila de el. mi-e mila ca nu-si da seama…

  • 205

    Florin, nu ma surprinde deloc, exact asta ma gandeam si eu. Boala psihica nu ma face sa râd, dimpotriva, si ma gandeam ca probabil e tare nedeontologic ce fac acuma…. de-aia preferam sa-mi omor disonanta cognitiva convingandu-ma ca de fapt e doar un personaj, inventia unui glumetz.

  • 206

    Da, normal ca-ti place si de mine. La cate kururi masculine ai lins la viata ta, de ce n-ai mai linge unul? Dar stii ceva? Fii decent si nu-i da si lui Kiddo din gura ta, ca e tare scarbos. La acest lucru ma refeream cand vorbeam de echilibru si respect. Cu alte cuvinte, inghite doar pentru tine si n-o forta si pe Kiddo sa te aplaude la fiecare inghitire de-a ta.

    Kiddo, eu te sfatuiesc sa incetezi cu uimirile exagerate si intentionate vis a vis de persoana mea. Eu te avertizez ca acesti papitoi se folosesc de tine, pana la un punct, dupa care iti vor da drumul sa zbori precum o bufnita bleaga aiurea. Imi pare rau ca ai ramas traumatizata de copila, nu degeaba ai incercat sa studiezi psihologia, nu stiu in ce masura te-ar putea ajuta, dar pentru a-ti reveni, e posibil sa ai nevoie de un Goco. Vorba aia, cui pe cui se scoate. Asa ca, ai grija ca te joci cu focul.

  • 207

    Florin, Kiddo

    Boală psihică e un fel de a spune. Isus era un inadaptat, Einstein un aiurit, de Galileo Galilei ce să mai zicem… fiecare anormal (ab-norma = pe lângă normă) are un fel de a fi.

    Acuma nu că fac eu comparatii absurde, dar niciodată nu ştii ce idei o avea omu’. Că ţie-ţi plac sau nu asta depinde…

  • 208

    test

  • 209

    Pai asta nu reusesc sa-mi dau seama, daca e numai aiurit si ciudat (o forma de tulburare de personalitate tot are el, de citeste asa de gresit situatiile sociale in care se baga) sau delireaza de-a binelea. Oricum, diagnostice pe net nu se pot pune, in nici un caz nu m-as incumeta. Asa ca prefer sa iau in considerare scenariul cel mai rau :)

  • 210

    @ Kiddo: eşti Gemeni cu ascendent în Taur?

  • 211

    Kiddo,tu iti dai seama ce discutii porti cu acest mizerabil? Cum iti permiti sa vii de o luna pe platforma si ma jignesti? Adica tu iti ceri scuze fatza de mine, cateva ore mai devreme, si acum imparti acelasi rahat cu acest libidinos imputit? Inseamna ca esti o Kurva mai mare decat Bratu, drept pentru care te voi trata altfel de acum incolo.

  • 212

    Ce sa-ti dai seama, toanto? Ia incearca sa intri in detalii putin. Nu ti-e rusine, nesimtito, sa vorbesti asa ceva? Am impresia ca tu esti bolnava psihic, la fel ca si Goco. Pe langa acest lucru, mai esti si proasta, deoarece jegosul de Bratu te provoaca, se foloseste de tine, pentru a lovi in mine. Asta-i tactica acestui imputit.

  • 213

    habarnam, nici una nici alta, dar pare-se ca am afinitati cu ambii :roll: de ce? :P

  • 214

    Psiholoaga de serviciu? Ai un tupeu de nesimtita in stil mare. Tu nici macar nici nu stii despre ce vorbesti. Esti prima, nici nu stiu cum sa-ti zic, individa, dar si fraiera in acelasi timp, ca te-ai lasat ma-ni-pu-la-ta de incultul ala de Bratu. Cred c-ar fi cazul sa-ti ceri scuze inca odata.

  • 215

    @ Kiddo: ştii cum se ţine o femeie în suspans?

    Îţi zic eu mai încolo ;)

  • 216

    Du-te, mai, si tu la culcare, maine ai ore la scoala, ai teza, faci recapitulari, daca spui ca esti profesor. Iti arde acum de dicutii cu psiholoaga. Sau esti profesor de tumbe, adica de sport? Aia nu se pune.

  • 217

    Nasol. Cam nu mai e de ras. N-as fi crezut. Pacat.

  • 218

    Stai linistit, psihopatule, ca rolul asta il vei juca toata viata si dincolo de moarte.

  • 219

    DANNY psihopat ești tu,de Habarnam te iei,de Moș Plexi te iei,cine urmează ?

  • 220

    Harbarnam, daca te-ai culcat si ma tii in suspensie pana maine ai dat de dracu’, te manipulez de nu te vezi si te bag (si mai rau) in gura atotcuprinzatoare a lu’ Danny :D

  • 221

    DANNY,

    că de Florin te iei,știu povestea,dar cu Kiddo ce mama dracului ai,să o faci nesimțită ?

    ai intrat pe Pistolulcubuline,schimbarăm câte o duzină de înjurături și observ că este marțea cea neagră ptr. tine ?

  • 222

    eu mai sunt prins cu treburi, ca asta era sa raspund: nu-i neaparat “boala psihica”, cat neadaptare sociala la anumite situatii comune altora.

    Habarname, daca tu il vezi Einstein sau Isus, ia-l acasa. Ce sa-ti zic, de-aia il gasim mai toti ciudat, ca nu ne plac ideile lui… Mai ai de-astea? ;)

    Kiddo, zau ca n-ar trebui sa insisti cu el (si tu fortezi mult nota si o stii), ca-i apucat rau. Lasa-l pe mana astora mai barbati, ca ti-l prelucram noi. :)

  • 223

    Pai daca dau numai peste handicapati ca Florin, Goco, Kiddo, acum imi vii si tu pe cap, mai, babo? Nu-ti ajung balacarelile de dincolo, ai sarit gardul aici, fir-ai sa fii de tiganca si hai sa arunci cu nori in mine. De unde spuneai ca esti? De langa Ploiesti? Din ce trib? Ia zi ceva de farmece si blesteme. Hai ca-ti dau drumul la poarta sa iesi frumos din Pandora’s. Nu mai sari gardul data viitoare. Cu Habarnam n-am nimic, l-ai vazut si pe asta. Ce sa-ti fac, daca n-ai creier intelegi numai in gura. Nu stii cine e Mosul? E Goco, mai.

  • 224

    Florin, crezi ca numa tu ai zi grea la munca? Eu unde vrei sa ma defulez? Egoistule! :P (pardon, nu :P , ci :roll: )

  • 225

    ma rog, treaba ta… eu il stiu deplasat de agresiv de multa vreme. chiar si mai sus, am fost cel mult ironic si nu-i raspund nici acum la murdarii. n-am de ce.

  • 226

    eh, eu-l stiu (in felul asta) numai de azi, e funny noutatea, nu cred sa devina obicei relatia asta a mea de iubire cu el :D

  • 227

    DANNY,

    eu zic că tu dacă ai dracului vreo 47/52 de ani după mutră, babă este maică-ta ! Vezi puteam să fiu țigancă și să folosesc alte sinonime !

    Kiddo,

    mă lași să mă leg de mama lui Danny și să nu mă cerți exact când eu m-am luat de mama lui Cosa ;)

  • 228

    Seva, ce-ar fi sa-l injuri in versuri? Hai ca asta n-ai incercat-o niciodata. Chiar sunt curios.

  • 229

    Kiddo, esti copia fidela a unui Bratu efeminat. Proasta, nesimtita si cu mare imunitate la jigniri. Dai ca intr-un sac si nu simti nimic. Si te mai numesti femeie? Si totul a pornit de la acest imbarligator de Bratu.

  • 230

    Seva, nu joci corect, ma invinovatesti ca te las sa te iei de mama lu Danny inainte sa te iei, in acelasi mesaj :D

    (si nuuu, nu te las sa te iei nici de mama lui Danny! Mamele n-au nici o vina!!! nimeni n-are dreptul sa se ia de mame :P )

  • 231

    Dar sa te injure de ma-ta, psihopatule, n-ar fi mai bine?

  • 232

    Kiddo, esti o jalnica ca ai pus botul la imbarligaturile acestui vierme infam de Bratu. Esti la fel ca Bratu.

  • 233

    Mamele n-au nicio vina. Numai Soacra Mare. Florin Bratu, tu iar crezi ca eu sunt aia? Vezi ca a venit o alta prietena de-a ta. Doria Niculescu. Cu tramvaiul.

  • 234

    eu zau ma uit si-mi fac cruce. tot ce i-am recomandat lui Kiddo a fost o poveste simpatica de-a lui Danny, cu bufnitza. ca am privit-o IRONIC, e treaba mea.

    in rest, concluziile au fost strict ale lui Kiddo.

    bai bolnavule, tu cand o iei mereu pe coaja de prost si-al dracu’ ce esti, urli din toti plamanii “Bratu, Bratu”, de parca ti-as fi facut eu ceva.

    parerea multora despre tine e independenta de parerea mea. ca se intampla sa fie asemanatoare, asta-i doar ca tu singur esti ba ciudat, ba apucat. nu mai da vina pe altii pt ce ti se intampla. mai schimba-te, mai lasa dementza asta, rautatea asta excesiva, si vin si restul, de la sine…

    ps: Gocule, nu dom’le, nu m-am gandit deloc la tine cu aia. geeez.

  • 235

    Hai ca nu are rost nicio explicatie ca nu poate sa tina seama de ce-i spui. Dar eu nu mi-am dat seama pana in seara asta. Il luam de om normal totusi. Nu ma bucur. Si nu, nu-i o bagatela. E grav.

  • 236

    Vezi, domnu Danny, ce se întâmplă când nu ştii să-ţi alegi aliatele?!

    De când m-am oferit să-ţi fiu parteneră în lupta ta nobilă?! De foarte mult timp!

    Ai acceptat?! Nu! Acum suporţi consecinţele: te lupţi singur cu o hoardă de trădători!

    Bine-ţi şade!

    alt Cristina Mihăilă
    2012-11-28 08:09:01 | Raporteaza
  • 237

    :lol: :lol: :lol: :lol:

  • 238

    Domnu Danny, să ştii că eu sunt mai tânără decât par. Abia acum mi-am dat seama că distanţa menţinută faţă de mine are ca motiv faptul că tu crezi că eu aş fi aşa … mai trecută.

    Dar nu e adevărat, să ştii. Eu nu am mai mult de 22 de ani!

    alt Cristina Mihăilă
    2012-11-28 09:21:37 | Raporteaza
  • 239

    Mai forumule, mai: nu mai fi asa inversunat. Ana a precizat ca, baza discutiilor e umorul. Mai terminati cu discutiile, cu imbarligaturile la separeu. Pai n-am procedat io corect sa discut numai aicisa la suprafata, la vedere ? Acu sa nu credeti ca, chiar toti care discuta in afara forumului is imbarligatori. Cat despre Danny, sunt mai mult convins ca sunteti intr-o grava eroare, dar asta nu-i problema mea, ci doar a voastra. Multi dintre voi nu faceti decat sa dati in vileag masura neghiobiei voastre. Ma intreb daca nu cumva sunteti tot asa si-n viata reala. De ce va dati ceea ce nu sunteti ? De ce vreti ca fiecare dintre voi sa aiba el dreptate ? Danny: nu inteleg de ce bagi in seama cantitatile neglijabile.

  • 240

    Aşa i-am spus şi eu, dar el nu vrea să înţeleagă deloc!

    Dar ce ştim noi?! El e un cavaler şi un poet, aproape un artist. Muritorii de rând n-au cum să-l înţeleagă.

    alt Cristina Mihăilă
    2012-11-28 09:36:42 | Raporteaza
  • 241

    ce-ai, bai? n-ai simtul umorului decat cand povestesti tu cum desfunzi cakatul si scoti cakatul din morti?

  • 242

    Domnisoara Cristina: Ma uit cu atentie la poza dv. Aratati mai mult decat bine. Aveti peste 1,75 m., nu-i asa ? Danny e un tip mai mult decat sufletist. Un om care are compasiune pentru vietatile pamantului, nu poate fi un om rau. Dimpotriva. Mi-a dat de gandit faza cand a salvat un animalut din “ghearele” unui sarpe. De atunci il indragesc. La fel cu bufnitele. Danny e luat in deradere exact de cine trebuie. De oamenii fara niciun capatai, de fanfaroni si cei care pozeaza in importantii forumului. Acestia au niste neimpliniri in viata personala, niste angoase. M-as bucura sa gresesc, dar dupa modul cum se manifesta, m-as mira………. Dna/Dna kiddo: v-ar sta bine sa fiti nitzel mai modesta. Faceti eforturi uriase sa fiti importanta pe aici. Nu m-as fi luat de dv. daca nu ati fi facut aluzii la mine, pe care doar un prost nu le-ar fi priceput. Imi inchipui ca aveti replici la orice, dar eu prefer sa va las in plata Domnului. Pentru mine nu prezentati o mare importanta si, nu va ziceam nimic daca nu-mi ponegreati amicul de forum despre care nu stiti nimic, decat ca v-a bagat un anumit impostor, ceva in cap. Asta prinde doar la prosti, dar nu-i cazul la dv., penca sunteti superinteligenta, super frumoasa si supermodesta

  • 243

    Domnul Raj lt.rez., că bine le ziceți matale. Ăștia e răi și nu știe ce e valoarea. Ca o doamnă ce sînt, poți să-mi umezesti și mie pasarichea cu limbuța matale? Că ai talent.

    alt Marioara Aglaie de la 4
    2012-11-28 10:02:32 | Raporteaza
  • 244

    BULE DE PLEXIGLAS

    Aceasta Scarleta Ho, Haram! a Romaniei.

    “și du-te dracului acum că trebe*să plec undeva….ne mai înjurăm și mâine că doar n-a intrat zilele în sac !”(Seva Tudose)

  • 245

    Dna/Dra Marioara: V-as umezi cu talent particica aceea, dar trebuie sa fiti extrem de tanara, extrem de frumoasa, cu o igiena intima in locul acela, mai mult decat exagerata, trebuie sa aveti o inteligenta extrema pentru ca, eu de fapt phoot creierii , cum s-ar zice.Daca,,,,,, considerati ca,,,,,, corespundeti idealurilor mele sexuale, putem trece la discutii aprofundate pe maill. Astept sau nu astept, as vrea sau nu as vrea . That is a question .

  • 246

    nasol, tre sa ma culc si pierd spectacolul…

    pe maine, dragilor. :D

  • 247

    Culca-te linistit domnule, dar e posibil ca, peste noapte sa comiti un infarct in somn, DOAMNE FERESTE !, sa te trezesti leguma (iar DOAMNE FERESTE !), iar in acest caz vei fi dus la morga unde, vei fi intors pe toate partile, iar carcasa dumneavoastra va fi expusa unor miscari inerente procesului imbalsamarii care vor produce defecarea corpului dumneavoasta (iar DOAMNE FERESTE !) Postez aceste morbide randuri,doar ca sa stiti dle Bratu , ce va sa fie dupa. Vorbesc in cunostinta de cauza si, nu v-as fi prezentat aceste aspecte scraboase , daca nu vatz fi ras de mine la postarea de mai sus. Va urez o viata lunga spre binele fiicelor dv. Ca o paralela, Cosa mi-a devenit automat simpatic,,,, cand deunazi a sistat postarile ca sa-si “ridice ” nepoata de la gradinita”. Un om care trebuie sa-si aduca nepoata dela gradinita, nu poate fi un om rau. Doar imposibil, extrem ne nesuferit, cretin pe forum. Dar ce mai conteaza… Ii asigur un lins de scrot. Virtual, desigur.

  • 248

    Pentru ca postarile mele defecatoare starnesc greata forumistilor care cred ca dupa deces , hoiturile acestora se vor transforma in nestemate, ma gandeam draga dna Ana ca, n-ar strica ,,,, ca in viitor sa ezpun peicesa povestirile adevarate ale rezervistilor din blocul pe care ,generic noi tzivilii ,il denumin “”nato”. Unii au prestat la ISU-descarcerari, altii la pompieri , care cu sarg au “recoltat” bebelusi de pe “gratar”… Ce ziceti ? o punem ?

  • 249

    Bună dimineaţa!

    Sigur, te rog frumos. :) Dar parcă vorbiserăm despre niscaiva femei. Ai uitat? :roll:

  • 250

    “Doua silabe de carne intre doua palme,

    Am explicat cuvantul pla

    Trecem mai departe.”

    Buna dimineata, serenissime Raj!

  • 251

    Da`pana acu` daspre cine vorbii ? Nu daspre “fomei” ?………. Sa traiti dom Bobitza ! Azi va rog frumos sa va adresati cu “Alteta”. Tot un fel de pla, dar din 3 silabe. Am deosebita placere, cinste si onoare ! chestii dan astea protocolare…

  • 252

    Nu vreau blocul NATO, m-am răzgândit. Vreau femei. Ştii că e fieful tău. :)

  • 253

    Raj, esti eronat profund, dragule. Eu nu fac eforturi sa devin importanta, eu asa m-am nascut.

    Cat despre «Culca-te linistit domnule, dar e posibil ca, peste noapte sa comiti un infarct in somn, DOAMNE FERESTE !, sa te trezesti leguma (iar DOAMNE FERESTE !)» – n-am mai citit demult o chestie asa de imputita pe-un forum pe internet. Pana si Danny pare mai vertebrat decat tine la faza asta. Si nu-mi spune de doamane ferestii aia in majuscule dintre paranteze, ca un pic de metalimbaj nu te salveaza nici de la ipocrizie nici de la infamie. Yuck, ce persoana infecta. Bleah.

  • 254

    Ai greşit!

  • 255

    eu? de ce?

  • 256

    O

  • 257

    O să vezi!

  • 258

    Ana,

    Cum a dormit Makeba? Și unde?

  • 259

    Cosa, gresesc in fiecare zi, asta nu inseamna insa ca in privinta paduchelui mascarici de mai sus n-am avut dreptate.

  • 260

    Manu,

    O adevărăciune. Mulțumesc pentru voalurile tale, dar cred că mi le-am regăsit pe-ale mele.

    Raj,

    Nu m-am supărat, Alteță. N-am de ce.

    Bobiță,

    Chapeau!

  • 261

    Dra kiddo: de ce natz precizat de la inceput ca vatz nascut o persoana importanta ? Matz fi pus in garda de la inceput. In acest caz , al importantzei dumneavoastra innascute, ma vad nevoit sa bat in retragere. Importantii cu importantii, mascaricii cu mascaricii. Sa nu mai spuneti vorba asta:”gresesc in fiecare zi”. Dv.nu gresiti nicicand. Al dv. mascarici, paduche, infam… chestii dan astea care fac placere la orgoliul, la pipotele doamnelor importante………………………….. Ingraine: stiam ca nu vatz suparat. Numaidoamnele importante se supara. …………. Coane Bobita: daca se poate, as dori sa primesc salutul dv. de seara. Nu mai conteaza formulele de adresare. Sunt distrus….

  • 262

    Dle Cosa 257: semnul acela din ampla dv. postare, spune multe. Numai un idiot nu si-ar da seama ce ati vrut sa spuneti. Dna kiddo , cu siguranta a inteles mesajul

  • 263

    Nu înţeleg nimic. E drept, sunt cu mintea-n altă parte. Ne putem linişti şi noi măcar seara? Azi-noapte am visat (şi) o juma’ de şarpe, provenit prin partenogeneză dintr-un ghepard. E de bine?

    Hai, ziceţi-mi mie că sunt proastă, cretină, tâmpită, retardată. Hai, darz, dragilor. Mă aşez în poziţie.

    I,

    Da. A dormit bine. Ubicuu.

  • 264

    Ana,

    Dezvoltă. Cu şarpele.

  • 265

    Igraine,

    Cu drag. (Ce va’ să spună avatarul tău?)

  • 266

    Buna seara, IPS Raj! Ma inclin.

    Am o ghicitoare:

    “Substanta ce apare des in coltul gurii, reprezinta rezultatul… lipicios al dracu… slobozit din mila, inghitit in sila, cimenteza clar o relatie stabila”

    Ghici?

  • 267

    Ella,

    Şarpele a venit să muşte de foame, l-am luat în braţe şi l-am mângâiat pe cap şi i-a trecut foamea. S-a cuibărit. Mi-a fost milă de el, că era hemişarpe, săracul. Şi-aşa ăştia au hemipenisuri, îţi dai seama. Şi ce să-mi facă, Ella, că-i ştiu semnificaţiile?! Ce să-mi facă? Că iar mă obligaţi să pun Paraziţii.

    youtube.com/wat../

    youtube.com/wat../

  • 268

    Buna dimineata, Buna seara, mi-a facut placere, etc.

    Completati enuntul: Vii cu viile, Parazitii cu……

  • 269

    aaah, tocmai am incheiat procesul defecarii. n-au iesit nestemate, doar cateva legume nefermentate de la masa de aseara.

    sa intru in detalii? ca unele abia asteptati… ;)

    Anutza, io am visat balauri. Se tot chiunuia unul sa le taie capetele, dar isi taia singur degetele, de prost ce era. :P

  • 270

    :lol: :lol: spatiu :lol: :lol:

  • 271

    Asta vrea să spună gravatarul ei:

    desc.ro/PentruM../

  • 272

    Cosa,

    Mulţumesc. ( Clar acum, după ce mi-am construit o cu totul altă imagine.)

  • 273

    Cum Paula Seling n-a iesit indianul la raportul de dimineata?

  • 274

    Si daca ies, ce pot sa zic ? Ca, ceea ce-ai vrea tu sa zic,chiar nu pot pentrucasapot. Carevasazica

  • 275

    Cosa,

    Ești un dibaci, nici nu mă așteptam la altceva din partea ta.

    Manu,

    Ia ce vrei din gravataru’ ăla. Înțelege ce vrei tu, interpretează, nu te limita doar la o poză. Că te știu nelimitată-n gânduri.

  • 276

    Ana,

    Nu mă tenta să spun răutăți. Nici despre șarpe, ghepard sau despe tine. Nu-s “in the mood”. Bașca că nu ești singura cu mințile aiurea. Ale mele aleargă pe câmpuri negre.

  • 277

    Igraine,

    Înapoi la culoare! Right na’! :)

  • 278

    Manu,

    Neah! It’s black and white time, gorgeous.

  • 279

    Seara dom Bobita ! Ma inclin la 45 de grade. Ziceti-i va rog surioarei ca, o rog sa-mi spuna o vorba calda

  • 280

    Catre dnele Ella si Ingraine: va pup oleaca !

  • 281

    Fierbinte chiar, Raj. :)

    Uite, începuturile literaturii române:

    Când nu te văz, am chinuri

    Şi când te văz, leşinuri

    Sufletu-mi palpită de amoare.

    Fu bine? Zi şi tu repede, că eu cam plec.

    Igraine,

    Sunt cuminte şi delicată azi. Nu te teme. :D

  • 282

    Sarumana Dna Ana. Am citit pe fuga. Credeam catz zis fu(t) bine ? Ce prost sunt…

  • 283

    Dna Ana: astept inclinat sa ma salute Bobita. E salutul care mi se cuvine…

  • 284

    Ana,

    de ce n-ai fi cuminte și delicată mereu :D

  • 285

    of, Anutza. defecasem si eu ieri (pe gustul tau, speram) si n-am primit nicio imbratisare? :roll:

  • 286

    Florin,

    bibicule #270/286 ești de toată lauda,ai incheiat acum o zi procesul defecării și aștepti ce ? O îmbrățișare :roll: Du-te și te spală spurcatule că puți de la o poștă !

  • 287

    tu ce-ai, fa? vorbeam cu tine cumva? hai zut.

  • 288

    Florin, spune-mi te rog de ce simt nevoia barbatii sa concureze atata intre ei chiar si in virtual? Daca unu spune o prostie, trebuie cumva si ceilalti sa spuna doua sa nu piarda teren? Cum functioneaza? Comentariile tale nu iti fac cinste, imi pare rau sa o spun. Glumim toti pe aici, drept, dar tu ai sarit calul.

  • 289

    hai ca ma plictisiti… era o logica simpla, fraierelor, ca sa vedeti ce penibile sunteti unele. daca va baga unul numai povesti scabroase pe sub nas, il pupaciti si nu va deranjeaza mirosul. daca acelasi gen de “subiecte” e scos de altul …”nu ii fac cinste”, ce sa zic.

    cantati la alta masa si slabiti-ma cu “concurenta”. sa “concurez” cu ce? cu povesti cakacioase, nu? :lol:

  • 290

    Auzi, laba trista, n-ai defecat tu tot timpul in clopotnita( palaria) madamei Kiddo de o luna incoace? Ei, acum e randul tau, spurcaciune, stai cumintel cu gura deschisa pana vine Raj si te invarteste cu facaletul. Atat de rau puti, incat nici Dunarea nu te primeste. Oricum, iti urez calatorie placuta pe conducta.

  • 291

    Mda. Fie. Ai dreptate. Sunt ca de obicei o fraiera.

  • 292

    Danny, doare rau, asa-i?

  • 293

    @Morringain: nuuu, pai n-am spus deloc una ca asta – iti spuneam doar ca voi ganditi altfel lucrurile si ca desi va inteleg, am prieteni care gandesc ca voi nu suntem mereu pe aceeasi lungime de unda

    Dora Constantinovici
    2012-11-29 20:51:34 | Raporteaza
  • 294

    Dora, ai gresit topicul :) sunt alea 30 de ore, fugi si te culca :) ))

  • 295

    @kiddo: am fugit da sa stii ca aveai dreptate in ce ai explicat. recuperam maine.

    Dora Constantinovici
    2012-11-29 20:56:53 | Raporteaza
  • 296

    :lol: mersi, Dora. :D

  • 297

    Bei dom’ Florin, e o intreaga arta cu scatofilia. Face parte dintr-un act pervers, dar trebuie intai un preludiu de cunilingus de vreo doua saptamani cel putin, apoi ungerea placuta cu rahat. Daca o iei si tu de la coada la cap si mai vrei si rezultate pozitive lasa-te pagubas mai bine.

  • 298

    Gocule, nu-i cu preludiu, e cu paralelism. O povestire cu cakat nu primeste aplauze, dupa cum vezi, decat daca e musai insotita si de linsu-n kur. :P

  • 299

    Azi e Sf. Andrei. Celor care sunteti Andrei sau Andreea, celor care aveti o mama, un tata, un copilas cu acest nume, va urez o viata linistita, sanatate si mult noroc. Urarea este valabila si pentru inamicii mei.

  • 300

    Dna Ana: azi n-am mai scos rahat. Sunteti frumoasa. Dle Limbri: balta aia de la ceputu clipului, contine peste ? Domnu Bobita: sunteti bugetar ?

  • 301

    Nani, nani, Pan(Dora) mamiiii. Liu-liuuu, liu-liuuu!

  • 302

    Reiau commentul, ca a fost spam. Ia sa ma egsprim io hacademic: Bei, era peicesha una care mima inteligenta. Avea pe capu ala secu, o palarie caraghioasa. A gasit si doi fraieri care s-o li.n,.di.ca.reasca.

  • 303

    Da, bai jeg de jeg de indian ce esti, era una care mie cel putin imi dadea speranta de normal si de echilibru. Din pacate orgoliile unuia au descurajat-o si pe ea. Sau poate nu. Cum nu au unii simtul masurii, dar in schimb ii sfatuiesc pe altii la sta cand li se pare lor.

    Kiddo, poti fi chiar si un personaj al lui Cosa,(daca esti totusi o persoana diferita e si mai bine) mai important decat asta e ca era nevoie de ceva asa ca tine ca de aer.

    Florin Bratu, incearca totusi sa faci tu primul pas, mai lasa si tu de la tine daca asa ti se pare tie ca ar insemna pentru tine. Ca asa ma sfatuiai tu pe mine odata.

    Cosa tot nu inteleg in ce consta perfidia de care m-ai acuzat. Eu cred ca fiindca sunt anti USL.

  • 304

    Kiddo e bine si ne reintoarcem amandoi dupa weekend, sa mai enervam idiotii. :P

  • 305

    Raj, o sa moara Ana de placere cand o sa-ti vada mesajul asta :D

    Plexi, Florin, nu-s nici descurajata nici suparata, numai ocupata, am oaspeti la pranz, ii astept sa vina sa coaca blinelele, eu o sa le umplu cu branza si restul :D

    Aici e frig si-am inchiriat cateva filme, printre care Anticristul lui Lars von Trier, vroiam demult sa-l vad, ca am auzit ca e plin de tot felul de atrocitati :)

    we fain sa aveti!

  • 306

    Ei si voi acum ! Nu mai poate omul sa zica o vorba. Palaria e chiar draguta… Voiam si io sa va anim oleaca. Un WE cu fu.ta.iuri !

  • 307

    youtube.com/wat../

  • 308

    This page certainly has all the info I wanted about this subject and didn’t know who to ask.

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
13 decembrie înseamnă în fiecare an ziua mea de naştere, iar acum, în 2010, este a 37-a. Iubesc o fetiţă de 9 ani, a cărei mamă, dintr-un uriaş privilegiu, sunt, care îmi spune în fiecare zi că mă iubeşte incomensurabil. Îi place ei sonoritatea cuvântului. Barbarul pe care-l iubesc „frizează“ geniul – zilnic, flagrant şi întotdeauna emoţionant. Epos. Mama şi tata sunt doi frenetici adolescenţi de 60 de ani. Fratele meu e rocker practicant, un tip frumos şi deştept. Îl ador. Am 7 prieteni foarte apropiaţi, fiindcă au fost singurii care n-au reculat, aşa cum fac oamenii cel mai adesea atunci când le înfăţişezi abrupt sentimentele pe care le ai pentru ei sau când, la fel de dur ori poate mult mai, le spui scurt ce nu-ţi convine. Ei nu cred că sunt intruzivă. Deşi sunt. Împreună cu toţi aceşti oameni practic zilnic un sport extrem: exprimarea liberă. Ne place, ne oboseşte, ne scoate din ritm şi din sărite, dar ne salvează.
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!